Taxele şi impozitele, indexate cu 4,6%

Un proiect de hotărâre de Consiliu Local prevede modificări ale taxelor şi impozitelor locale, din 2020 * indexarea propusă este de 4,6% (indicele inflaţiei) * pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv impozitul pe teren se majorează cu 500%, începând cu al treilea an, iar impozitul pentru terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilan, se majorează cu 250%

Impozitele şi taxele locale pe 2020 vor fi modificate, raportat la cele din acest an, care, de asemenea, au crescut cu 1,3% faţă de 2018. „Indexarea impozitelor şi taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care au la bază o anumită sumă în lei se va face ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Rata inflaţiei comunicată pe site-urile MRDAP şi Ministerului de Finanţe este de 4,6%, prin urmare propunem indexarea cu acest procent a taxelor şi impozitelor locale”, se arată în proiectul de hotărâte.

Nivelurile impozitelor şi taxelor indexate se rotunjesc în minus în sensul că fracţiunile sub 0,5 lei se neglijează, cât şi în plus pentru ceea ce depăşeşte 0,5 lei întregindu-se la 1 leu prin adaos.

Impozitări diferite pentru cetăţeni şi firme

În ceea ce priveşte impozitul şi taxa pe teren intravilan, categoria curţi-construcţii, se propun niveluri diferenţiate al impozitului / taxei / hectar pentru persoane fizice şi persoane juridice. Pentru persoanele fizice aceste niveluri, diferenţiate pe zone de impozitare, se situează la aproximativ jumătate din cele propuse pentru persoanele juridice. Nivelurile minime indexate (acolo unde există marje) sau nivelurile stabilite prin lege şi indexate reprezintă niveluri minime obligatorii ale taxelor şi impozitelor sau sumelor stabilite de legiuitor şi care stau la baza calculării acestor prelevări către buget. Marea majoritate a taxelor şi impozitelor locale, în principal cele care deţin ponderea valorică în veniturile din impozite şi taxe locale, sunt propuse la nivelurile minime din lege (de exemplu: impozitul pe clădiri persoane fizice, parte din impozitul pe clădiri persoane juridice, impozitul asupra mijloacelor de transport etc.).

Taxe exorbitante pentru proprietarii indolenţi

Pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv impozitul pe teren se majorează cu 500%, începând cu al treilea an. Terenurile care îndeplinesc condiţiile de majorare se stabilesc prin Hotărâre a Consiliului Local, în baza documentaţiei întocmite de Registrul Agricol.

Apoi, impozitul pe clădiri pentru clădirile neîngrijite, situate în intravilan, se majorează astfel: cu 300%, pentru punctajul final între 30,00 şi 59,99;

cu 400%, pentru punctajul final între 60,00 şi 79,99; cu 500%, pentru punctajul final între 80,00 şi 100,00.

În fine, impozitul pe teren pentru terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilan, se majorează cu 250%, pentru punctajul final de 50,00 şi cu 500%, pentru punctajul final de 100,00. Clădirile şi terenurile neîngrijite se stabilesc prin Hotărâre a Consiliului Local, în baza documentaţiei întocmite de persoanele împuternicite prin dispoziţia primarului Municipiului Iaşi.

SURSA ZIARULEVENIMENTUL.RO

No Comments Yet.

Leave a comment