Monthly Archives: June 2019

“Proiectul de modificare a legii pensiilor va trece, miercuri, de Cameră”

Dezbaterea proiectului de modificare a legii pensiilor va începe, mâine, în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor, urmând ca votul în plen să fie miercuri, a anunţat secretarul Camerei Lia Olguţa Vasilescu, după şedinţa Biroului permanent. "Chiar de mâine va începe discuţia pe legea pensiilor. Practic sunt doar trei paragrafe de modificat ca declarate neconcludente…
Read more

Agenţia japoneză JCRA a reconfirmat ratingul de ţară al României

Agenţia de rating japoneză JCRA a anunţat reconfirmarea ratingului de ţară acordat României (BBB/BBB+), pentru datoria pe termen lung în valută, respectiv în monedă locală, cu menţinerea perspectivei stabile, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Conform documentului, situaţia economică relativ stabilă a României şi nivelul redus al datoriei publice sunt principalii factori care…
Read more

Proiect: Cu acordul salariatului, munca prestată într-o zi de repaus săptămânal se poate compensa şi doar financiar

Mai mulţi parlamentari PNL au propus, într-o iniţiativă legislativă, modificarea Codului muncii, astfel încât, cu acordul salariatului, munca prestată într-o zi de repaus să se compenseze şi doar financiar. Potrivit proiectului, "în cazul în care repausul de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi…
Read more

Planul ținut secret de Uniunea Europeană timp de 7 ani

Uniunea Europeană a avut un plan secret pentru un Grexit catastrofic, după ce Grecia nu a reușit să își revină din criza economică mondială. Încă din 2012, oficialii europeni au pus la cale un plan să gestioneze expulzarea Greciei din zona euro în primul rând, cu doar câțiva ani înainte ca țara să intre în incapacitate de…
Read more