Cele trei proiecte de hotărâre supuse dezbaterii au fost votate în numai două minute. Celelalte şase minute ale şedinţei au fost alocate imnului şi aşa-numitelor luări de cuvânt.
Consilierii locali s-au reunit ieri într-o şedinţă extraordinară care a ţinut mai puţin de 10 minute. La convocare au răspuns 17 dintre cei 27 de consilieri, în condiţiile în care au lipsit de la lucrări 5 reprezentanţi ai PSD, 3 de la PNL, unul de la ALDE şi independentul Andrei Postolache. Pe ordinea de zi au fost incluse trei proiecte de hotărâre, care au fost aprobate în unanimitate în mai puţin de 2 minute, celelalte 6 minute ale şedinţei fiind alocate Imnului Naţional şi unor luări de cuvânt.
Primul proiect adoptat a vizat aprobarea unei iniţiative intitulate „Ambasadorii Iaşului“, prin intermediul căreia Consiliul Local (CL) îi va susţine financiar pe sportivii Vlăduţ Simionescu (judoka olimpic român) şi Andreea Verdeş (gimnastică ritmică). În acest sens, a fost alocată o sumă de 20.000 lei de la bugetul local. „Proiectul îşi propune să susţină şi să promoveze Iaşul în ţară şi în străinătate pe perioada competiţională (februarie - august 2020, n.r.) în vederea calificării celor doi ambasadori ai Iaşului la Olimpiada de la Tokyo şi pe perioada desfăşurării sale cu scopul de a promova Iaşul şi România prin prisma activităţii lor de excepţie“, se arată în hotărârea adoptată de către consilieri.
Celelalte două proiecte de pe ordinea de zi au constat tot în alocarea unor fonduri. Cea mai mare sumă, de 50.000 lei, a fost prevăzută pentru „Classix Festival“, eveniment organizat de către Asociaţia Industrii Creative şi care va avea loc în perioada 16 - 22 februarie. „Prima ediţie a manifestării propune o serie de concerte cameral-sincretice şi reuneşte cultural, diplomatic şi economic nu mai puţin de 10 naţiuni“, se precizează în hotărârea plenului. Nu în ultimul rând, alţi 8.000 lei au fost alocaţi prin decizia consilierilor pentru concursul naţional de teoria muzicii „Constantin Constaninescu“, manifestare organizată de către Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“.