Sărbătorile Iaşului: în program rămân evenimentele religioase

Sărbătorile Iaşului se vor desfăşura în acest an fără evenimente care presupun, în mod tradiţional, mari aglomerări de oameni, ne informează ZIARULDEIASI.RO.Conform deciziei CL, au fost scoase din programul Primăriei evenimente precum Sărbătoarea vinului, Parcul de distracţii, Seara Valorilor, concertul din faţa Palatului Culturii şi competiţiile sportive.Chiar dacă concertul din 15 octombrie a fost anulat, Primăria a lăsat în program, în aceeaşi zi, posibilitatea organizării unui foc de artificii. „Focul de artificii l-am trage dintr-o zonă în care nu se adună lumea, doar pentru a puncta Sărbătorile Iaşului. Vom discuta cu cei de la ISU astfel încât zona să fie cât mai izolată, mărturisesc că nu aş face (public, n.r.) propunerea pentru că sunt convins că ar veni curioşi (...). Dacă nu avem posibilitatea să garantăm acest lucru (lipsa unor aglomerări de oameni, n.r.), atunci nu-l mai facem”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Un alt eveniment care a rămas în program este Târgul de blănuri, din zona Halei Centrale.(integral pe www.ziaruldeiasi.ro)
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment