Pârtia de schi, în aşteptarea zăpezii!

Pârtia este funcţională, însă lipseşte doar elementul central al distracţiei: zăpada! * angajaţii Primăriei au reuşit în această vară cosmetizarea bazei din Sărărie * au fost refăcute scările, a fost montat un stâlp suplimentar şi s-au vopsit toate instalaţiile * există chiar varianta ca telescaunul de la Ciric să fie mutat în Sărăriei, însă acest lucru nu a putut fi posibil, dat fiind faptul că modernizarea Ciric-ului s-a făcut cu fonduri europene * odată cu ieşirea din perioada de eligibilitate, pârtia de schi poate fi dotată cu instalaţia care a stat nefolosită în baza de agrement

În alţi ani, abundenţa căderilor de zăpadă creau condiţiile favorabile deschiderii pârtiei pentru schi din Sărărie. De regulă, în prima decadă a lunii ianuarie, ieşenii profitau de week-end-uri pentru a se trage cu schiurile, însă anul acesta ei vor trebui să mai aştepte prima zăpadă consistentă pentru practicarea acestui sport. „Pârtia este în aşteptarea practicanţilor de schi şi, evident, a zăpezii. Oricum, au fost luate toate măsurile astfel încât să le oferim ieşenilor cele mai bune condiţii. Au fost realizate lucrări de infrastructură, în sensul că s-au refăcut nişte scări, am montat un stâlp suplimentar care să susţină nişte cabluri, am cosit tot, s-au aplicat o nouă vopsea... Instalaţiile pârtiei sunt funcţionale, cu revizia efectuată la zi. Din punctul nostru de vedere, sunt condiţii optime pentru practicarea schiului, însă, sigur, trebuie ca şi vremea să permită acest lucru”, spune Radu  Grigoraş, directorul Direcţiei de Exploatare Patrimoniu din cadrul Primăriei Iaşi.

Pe lângă zăpadă, ar mai fi necesară montarea instalaţiei Babylift. „Nu am făcut-o, întrucât din momentul în care o montăm trebuie pază permanentă, pentru că vorbim de un echipament scump, motor, cabluri, role cu ceva cupru, care ştiţi că interesează pe mulţi! Însă montarea ei se face în jur de 4-5 ore, prin urmare odată cu aşternerea zăpezii, nu va fi nicio problemă”, mai spune oficialul Primărie.

Tarife „îngheţate”

Comparativ cu 2019, preţurile rămân neschimbate. Pentru închirierea schiurilor, tariful este de 10 lei/oră, iar pentru clăpari tot 10 lei/oră. Cei care vor să folosească teleschiul vor plăti 2 lei, un abonament pentru adulţi constând în 12 urcări fiind de 20 lei.

Ar fi fost bune câteva tunuri de zăpadă arficială

Interesant este faptul că, în urmă cu doi ani, consilierii locali au propus un proiect de hotărâre pentru reabilitatea pârtiei. Propunerea viza dotarea pârtiei de schi cu instalaţie de teleschi sau Babylift schi şi tunuri de zăpadă care pot produce zăpadă artificială la o temperatura de maxim 5 grade Celsius, pentru perioada sezonului rece. Pentru sezonul cald, era propus amenajarea de traseu enduro,  practicarea de sporturi tip Donwhill sau Freeride, toate dedicate bicicliştilor. „Complementaritatea investiţiilor şi conectivitatea lor reprezintă conceputul acestui proiect. În acest sens, ar putea fi conectat proiectul pistei de biciclete din Copou cu acest proiect. Este o investiţie care, cu datele pe care le avem, este sustenabilă din punct de vedere economic şi foarte aşteptată de ieşeni”, declara atunci consilierul Etienne Ignat. Pentru viabilizarea investiţiei, propunerea temei de proiectare presupune şi amenajarea unei parcări cu plată, grupuri sanitare, centru de ajutor, iluminat, cişmele cu apă, ansamblu magazine, cabină de pază, drumuri de acces şi sistematizare verticală, trotuare şi alei, împrejumire şi delimitare ansambluri.

Varianta aducerii telescaunului de la Ciric

Mai nou, însă, există varianta ca telescaunul de la Ciric să fie mutat în Sărăriei. Acest lucru nu a putut fi posibil, dat fiind faptul că modernizarea Ciric-ului s-a făcut cu fonduri europene, însă odată cu ieşirea din, să-i zicem, zona de eligibilitate, pârtia de schi poate fi dotată cu instalaţia care a stat nefolosită în baza de agrement. „Este o variantă pe care o analizăm de ceva timp. Mă refer din punct de vedere tehnic, să vedem dacă telescaunul se încadrează pe dimensiunile pârtiei, pe care parte a ei l-am putea monta. În plus, intervine şi criteriul rentabilităţii. Demontarea de la Ciric şi montarea instalaţiei la pârtia de schi nu este deloc ieftină, prin urmare analizăm şi acest aspect”, mai spune Radu Grigoraş.

Pârtia Sărărie a fost omologată în anul 2006 şi are o lungime de aproximativ 420 m, lăţimea ei variind între 20 şi 30 m. Plecarea se face în zona Sărărie la 370 m altitudine, sosirea fiind în apropierea şoselei Cârlig, la 320 m.

SURSA.ZIARULEVENIMENTUL.RO

No Comments Yet.

Leave a comment