Noi restricții în municipiul Iași

 Municipiul Iaşi a și intrat în scenariul roşu închis, ne informează ZIARULEVENIMENTUL.RO. În şedinţa de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi s-a dispus instituirea de măsuri suplimentare privind combatere a pandemiei de COVID -19.

Acestea vor dura timp de două săptămâni și vin în contextul în care în municipiul Iaşi rata de incidenţă cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este 6,58 la mia de locuitori, adică ne aflăm în aşa-numitul „scenariu roşu închis”.

Ca atare, indiferent că vorbim de spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot organiza doar cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.  Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Aceeaşi măsură trebuie luată şi în cazul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

În ceea ce priveşte nunţile, botezurile este permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior.

Mitingurile şi demonstraţiile sunt permise doar dacă sunt maximum 100 de persoane care poartă măşti de protecţie.

Circulația în afara locuinţei, în week-end, interzisă între orele după ora 20

Şi activitatea restaurantelor şi cafenelelor este restricţionată, ea fiind permisă până la 50% din capacitatea maximă. Restricţiile sunt mai severe în cazul restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora, deoarece accesul este permis doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.

 În acest scenariu se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei  în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00. Există şi excepţii  printre care deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente.

Aceste măsuri NU se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180- a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.(integral pe www.ziarulevenimentul.ro).

SURSA.ZIARULEVENIMENTUL.RO

No Comments Yet.

Leave a comment