Mai multe cazuri grave de copii cu Covid, internaţi la ATI

Numărul copiilor depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi care au nevoie de internare la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi este în continuă creştere, ne informează ZIARULDEIASI.RO. La finalul săptămânii trecute erau internaţi 23 de copii cu COVID-19, fiind depăşit numărul maxim de paturi alocat, adică 20. Ieri, urmau să fie externaţi opt pacienţi care se aflau într-o stare mai bună şi care puteau să continue tratamentul la domiciliu. Deşi gradul de ocupare nu este unul maxim în sectorul ATI-COVID, medicii spun că gravitatea cazurilor este îngrijorătoare. În ultima săptămână a mai fost înregistrat un deces în rândul copiilor depistaţi pozitiv şi care se aflau în ATI – este vorba despre cel de-al doilea bebeluş transferat de la Suceava luna trecută. Primii doi copii infectaţi cu SARS-CoV-2 erau în vârstă de o lună, respectiv şapte ani. Ieri se aflau internaţi patru copii în secţia ATI-COVID. (integral pe www.ziaruldeiasi.ro)
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment