Iaşi – Numărul de infectări s-a triplat într-o zi.
Ieri au fost raportate în judeţ aproape 260 de cazuri de noi infectări Covid, faţă de numai 96 cu o zi în urmă, ne informează ZIARULDEIASI.RO. Medicii cred că numărul cazurilor va exploda, la Iaşi dar şi în întreaga ţară, la sfârşitul acestei săptămâni. Vârful valului 5 este aşteptat la sfârşitul lunii. Medicii cred că infectarea se propagă mult şi printre copii.Aproape de trei ori mai mulţi infectaţi cu SARS COV 2, în ultimele 24 de ore, la Iaşi. Încă nu am ajuns pe podiumul naţional, dar medici spun că, la sfârşitul acestei săptămâni, este foarte posibil ca cifrele pandemiei să se dubleze faţă de zilele anterioare, iar Iaşul, ca judeţ mare, să urce în acest clasament negativ. Ieri, la Iaşi, au fost raportate oficial 256 de cazuri, faţă de numai 96 din ziua precedentă.(integral pe www.ziaruldeiasi.ro) SURSA.ZIARULDEIASI.RO