Hotel din Iași rechiziționat de stat.

Ieri, numărul celor care trebuie să stea două săptămâni în acest regim a trecut de o mie. Autorităţile au lansat apeluri repetate celor din afara ţării să nu vină în România în perioada următoare .Duminică, odată cu aterizarea a trei curse pe Aeropor­tul Iaşi - numă­rul celor care au mers direct în carantină a a fost de aproape 300 de oameni. Ca să îi poată caza pe toţi, Instituţia Prefectului a recurs pentru prima dată la una dintre prevederile dure ale Ordonanţei nr. 1/1999, privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă. Astfel, a fost necesară rechiziţionarea unuia dintre hotelurile din Iaşi.

SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment