Clădirea fostului cinematograf „Victoria” ar urma să fie renovată până pe 6 decembrie

Ateneul Naţional Iaşi a anunţat în mod oficial în cursul zilei de ieri, 24 octombrie, faptul că Cinema Victoria, care va fi redenumit „Sala Unirii”, sală care va găzdui, pe lângă proiecţii de film, şi spectacole de teatru, concerte sau evenimente educaţionale, va fi inaugurată pe data de 6 decembrie. Chiar dacă până în prezent au fost finalizate doar lucrările de reparaţie şi izolaţie a acoperişului, directorul Ateneului din Iaşi este încrezător că sala va fi finalizată în mai puţin de două luni, costurile totale pentru reparaţii şi dotare cu echipament ajungând la peste 250.000 de euro.

„Va fi cea mai mare sală multifuncţională din Moldova, va fi o sală dedicată activităţilor culturale, educaţionale şi sociale, de ce nu? Va fi o sală care va avea 850 de locuri, o sală ce va fi la cele mai înalte standarde de siguranţă, de confort, de tot ceea ce ar trebui cu adevărat să însemne o sală în 2019”, a menţionat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului din Iaşi.

Lucrările au fost realizate în cea mai mare parte cu bani de la bugetul local, dar şi din bani obţinuţi prin parteneriate cu diferiţi agenţi comerciali din judeţ. Astfel, printre cei mai „generoşi” parteneri şi sponsori se numără Pleiada Boutique Hotel, care s-a alăturat proiectului cu aproximativ 18.000 de euro, şi aproximativ 38.000 de euro au fost oferiţi de lanţul de farmacii Adriana.

„La începutul acestui proiect, Ateneul a trimis hârtii oficiale, cereri de parteneriat către marile companii din Iaşi sau societăţi private sau parteneri la care ne-am gândit noi că ar fi potenţi financiar şi, de ce nu, poate ar fi o oportunitate şi pentru ei să se alăture proiectului nostru”, a adăugat Andrei Apreotesei.

În ceea ce priveşte dotările pe care le va avea „Sala Unirii”, Andrei Apreotesei a menţionat că sistemul vechi de proiecţie va fi înlocuit cu unul modern, urmând să fie păstrat doar un aparat vechi de proiecţie pentru proiecţii ocazionale de pe role de film. De asemenea, acesta a menţionat că au fost găsite soluţii cu privire la sistemul de încălzire, care nu a mai funcţionat în sala de proiecţie de aproximativ 30 de ani. În cadrul conferinţei de presă de ieri, managerul Ateneului a menţionat că în acest moment se poartă discuţii şi cu reprezentanţii Filarmonicii, urmând ca, pe viitor, „Sala Unirii” să găzduiească şi concerte simfonice.

SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment