Circa 30.000 de ieşeni sunt în şomaj tehnic în această perioadă
Creşte alarmant numărul contractelor individuale de muncă suspendate. Angajatorii ieşeni suspendaseră, până ieri, 29.497 de contracte, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi. Spre comparaţie, la începutul lunii aprilie figurau în evidenţele instituţiei locale 12.600 de contracte de muncă suspendate la nivelul judeţului Iaşi.
Angajatul în şomaj tehnic va primi 75% din salariul de bază brut, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut. Din aceste sume se plătesc contribuţiile obligatorii (CAS, CASS şi impozitele aferente).