Chirurgul „11 mite“ rămâne sub control judiciar . Nu recunoaște că a luat șpagă de la pacienți

Dr. Eugen Bitere nu recunoaşte acuzaţiile aduse

Judecătorii ieşeni au stabilit ca medicul ieşean Eugen Bitere, judecat pentru mai multe fapte de luare de mită, să rămână sub control judiciar. Doctorul este judecat la Tribunal, el fiind acuzat că ar fi primit bani de la mai mulţi pacienţi sau rude de-ale acestora, în schimbul unor intervenţii chirurgicale. El nu recunoaşte faptele şi, la finele săptămânii trecute, a fost prezent din nou în faţa judecătorilor, care au amânat procesul. De pildă, o faptă imputată medicului ieşean datează din octombrie 2016, atunci când Bitere ar fi pretins de la pacientul S.D.I. suma de 7.000 de lei în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Procurorii spun că pacientul nu a putut obţine această sumă aşa că i-a oferit chirurgului, printr-un intermediar, „doar“ 4.000 de lei. O altă faptă imputată lui Eugen Bitere este plasată în perioada 2 februarie - 16 februarie 2017, când doctorul ar fi primit 1.000 de lei de la o pacientă pentru a efectua o intervenţie chirurgicală.

În cursul lunii aprilie, Eugen Bitere ar fi pretins pacientului P.V., dar şi fratelui acestuia, suma de 1.500 de euro pentru o operaţie.

SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment