Cardurile de sănătate vor putea fi folosite din nou. Sistemul informatic revine la normal

În urma numeroaselor plângeri ale medicilor de familie din cauza modului în care sistemul informatic funcţionează, cei de la Casa de Asigurări de Sănătate vin cu precizări referitoare la problemele existente. Aceştia susţin că începând de pe 25 iulie 2019, o echipă formată din specialişti IT din sistemul de sănătate şi parteneri care au contribuit la punerea în funcţiune a sistemului lucrează pentru a rezolva defecţiunile.

„În prezent, mare parte a acestor probleme a fost remediată, urmând ca în zilele următoare să fie identificate toate cauzele care au dus la blocarea sistemului, astfel încât să poată fi evitate în viitor problemele de funcţionare ale PIAS. Începând din data de 1 august 2019, echipa mixtă monitorizează funcţionarea sistemului şi intervine pentru rezolvarea punctuală a problemelor depistate. Ne cerem scuze pacienţilor şi furnizorilor de servicii medicale pentru problemele create de disfuncţionalităţile PIAS“, au precizat aceştia.

De asemenea, perioada de raportare a serviciilor medicale realizate în luna iulie este 1 - 10 august, iar plata acestora va fi făcută începând cu 25 august.

Reprezentanţii CNAS mai spun că până când problemele sistemului informatic nu vor fi rezolvate integral, nu va fi declarată „încetarea stării de indisponibilitate“ şi vor rămâne în vigoare condiţiile actuale de raportare a serviciilor medicale, asta pentru a evita situaţiile în care furnizorii nu ar putea transmite către validare serviciile medicale deja oferite.

La începutul acestei luni, conducerea CNAS s-a întâlnit cu preşedinţii caselor judeţene de asigurări de sănătate, pentru a analiza modul în care sistemul informatic funcţionează la nivel judeţean din momentul demarării lucrărilor de remediere, dar şi referitor la situaţia încheierii actelor adiţionale la contractele cu furnizorii de servicii medicale până la finalul acestui an.

O altă întâlnire a fost organizată între conducerea CNAS şi reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, unde s-a discutat despre o serie de măsuri care ar contribui la reducerea birocraţiei din cabinetele medicilor, precum şi la creşterea timpului acordat pentru o consultaţie. SURSA ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment