Ambii candidați la șefia Universității de Arte Iași vor mai multă cercetare în instituție

Planurile manageriale ale celor doi candidaţi pentru funcţia de rector în mandatul 2020-2024 la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ din Iaşi sunt printre cele mai pline de măsuri concrete, ce pot fi luate în primul an de mandat. Doru Albu, de la Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii muzicale teoretice, şi Aurelian Bălăiţă, de la Facultatea de Teatru, sunt cele două nume care se vor afla pe buletinul de vot pe 6 februarie, când cele 178 de cadre didactice cu drept de vot de la UNAGE îşi vor exprima opţiunea, alături de cei 15 studenţi cu drept de vot.
Ambii candidaţi punctează în planurile manageriale importanţa imediată a alegerilor fiindcă, în anul 2020, UNAGE va sărbători 160 de ani de învăţământ artistic, de la înfiinţarea universităţii, urmând şi evaluarea la cinci ani a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) pentru a determina gradul de încredere al universităţii.
30% dintre gradaţiile de merit pentru asistenţi şi lectori
Una dintre cele mai mari probleme identificate de Doru Albu în analiza prezentată în planul managerial este aceea a lipsei corpului tânăr didactic. Acesta a constatat că este un blocaj la nivelul postului de lector, în universitate fiind 71 de lectori, aproape 40% din numărul total al cadrelor didactice, iar unii dintre ei cu o vechime de mai mult de zece ani, apropiindu-se sau trecând de 40 de ani ca vârstă. „Vom scoate la concurs posturi de conferenţiar şi profesor, care vor fi eliberate prin pensionarea cadrelor didactice care împlinesc vârsta de pensionare. Cadrele didactice pensionate vor putea continua activitatea, prin activităţi în regim de plata cu ora. În acest mod, schimbul de generaţii va fi unul benefic pentru universitate, cadrele didactice cu experienţă, putând transmite cunoştinţele şi acumulările către generaţia tânără, iar cadrele didactice tinere şi studenţii, să poată beneficia de modele pentru activităţile viitoare“, se precizează în documentul susţinut de Doru Albu. Acesta a spus că va consulta comunitatea academică cu privire la aceste măsuri şi că va introduce în metodologiile interne prevederea ca cel puţin 30% dintre numărul total al gradaţiilor de merit să fie acordate pentru asistenţi şi lectori, pentru a încuraja intrările în sistem.
Ca măsuri financiare, acesta propune ca salarizarea în regim de plata cu ora să fie efectuată la un tarif orar unic, indiferent de gradul didactic, iar din economiile realizate astfel să fie susţinute participările la conferinţe sau activităţi artistice de mai mare anvergură a cadrelor didactice şi a studenţilor. Printre proiectele propuse se numără şi implementarea sistemului de evidenţă online, cu o bază de date centralizată, pentru situaţia şcolară a studenţilor în care studenţii pot să-şi vadă rezultatele în timp real, iar profesorii să actualizeze platforma cu note doar la disciplinele pe care le predau. „O altă modalitate de optimizare a bibliotecii în folosul studenţilor, ar avea ca obiectiv crearea unui depozit electronic, pe care îl putem denumi Biblioteca digitală UNAGE, în care se vor stoca cărţi electronice achiziţionate, partituri digitalizate din colecţiile noastre sau achiziţionate ca atare, teze de doctorat ale doctoranzilor universităţii, imprimări audio-video ale evenimentelor artistice, toate depozitate şi disponibile celor interesaţi respectând normele legale în vigoare“, se mai precizează în documentul citat. Doru Albu a mai propus şi invitarea la examenele de specialitate a reprezentanţilor angajatorilor pentru a da un feedback activităţilor, atât la nivel concret, cât şi de apreciere a nivelului artistic, şi eventual de a recruta studenţi pentru angajarea viitoare în diferite instituţii.
Înfiinţarea programului „Scenografie şi eveniment artistic“
Unul dintre proiectele ce figurează în ambele planuri de management este înfiinţarea unei structuri axată pe cercetare. Doru Albu propune înfiinţarea unui birou de cercetare, proiectare şi realizare a proiectelor care să aibă trei angajaţi cercetători, câte unul pentru fiecare din cele trei domenii, „pentru elaborarea şi implementarea proiectelor, coordonat de prorectorul responsabil de activitate de cercetare“.
Aurelian Bălăiţă propune crearea unui Institut sau a unui Departament de cercetare, structură care să se ocupe şi de creaţia în domeniul artistic, care să aibă un aparat autonom şi presupune o serie de măsuri ce conduc la angajarea unor cercetători pe fiecare dintre cele trei ramuri: muzică, teatru şi arte vizuale. „Această structură ar veni în sprijinul activităţii centrelor de cercetare existente, atât prin atragerea de noi proiecte sprijinirea şi încurajarea depunerii de proiecte de cercetare în competiţii naţionale şi internaţionale, cât şi printr-o mai bună valorificare a rezultatelor cercetării“, specifică în planul său Aurelian Bălăiţă. Acesta îşi începe documentul cu un reproş voalat la nivelul conducerii municipiului Iaşi, spunând că Iaşul nu a devenit „Capitală Europeană a Culturii“ fiindcă universităţile ieşene nu au fost cooptate ca parteneriat de către „cei care şi-au asupra reprezentarea municipiului, să se implice efectiv în acest proces de concurenţă şi devenire“.
În ceea ce priveşte oferta educaţională, Aurelian Bălăiţă doreşte diversificarea ofertei educaţionale prin iniţierea unor programe noi, cu atractivitate şi corelate cu piaţa muncii, dar şi a unor programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă. Propune ore de trunchi comun pe noţiuni de estetică, „văzută ca domeniu al filosofiei ce se ocupă, nemijlocit, de analiza frumosului în sens larg“, noţiuni de istoria culturii, noţiuni de filosofia artei, cu trimitere la „mecanismele de gândire filosofică aplicate fenomenelor de gândire artistică“, dar şi elemente de sociologia artei şi de pragmatică. „Cred că merită reluată propunerea de înfiinţare a programului de Scenografie şi eveniment artistic, care ar aduce beneficii multiple pentru întreaga activitate a universităţii“, se precizează în document.
La nivel de puncte slabe, Aurelian Bălăiţă a identificat faptul că la universitate există o infrastructură insuficientă, care nu este la fel, fiind spaţii modernizate şi unele care prezintă riscuri în utilizare, că nu există o comunicare concretă între compartimentele academice, că nu există o cantină şi destule locuri de cazare şi un număr mic de profesori - specialişti, care să ţină cursuri în calitate de „visiting professor“.
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment