Alegeri parlamentare 2020: Ieşeni, iată tot ce trebuie să ştiţi despre votul de mâine

Alegătorii pot să verifice la adresa www.registrulelectoral.ro secţia de votare la care îşi exercită dreptul de vot. Trebuie precizat că nu puteţi vota decât în circumscripţia electorală unde aveţi domiciliul – reşedinţă sau viză de flotant. Altfel, dacă nu puteţi ajunge la secţia unde sunteţi arondat, puteţi vota pe listele suplimentare dacă vă aflaţi în altă localitate din judeţ. Dacă alegătorul nu se regăseşte pe lista electorală, va fi înscris pe lista suplimentară dacă face dovada cu actul de identitate că are domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare la care s-a prezentat la vot.
Potrivit ghidului AEP, alegătorii pot vota cu unul dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Procesul de votare începe, ca de obicei, la ora 7 dimineaţa şi se va încheia la ora 21. După această oră mai pot intra în secţie doar cei care se află la rând, ultimul votant admis, venit până la ora închiderii, fiind desemnat de doi membri ai secţiei. În secţie pot fi în acelaşi timp cel mult cinci alegători.

Echipat obligatoriu cu mască de protecţie, fiecare votant va prezenta operatorului cartea de identitate, pe care şi-o scanează singur pe tableta de control.Apoi va merge la unul dintre membrii secţiei, care îl va identifica pe lista arondată (după adresă), îi va arăta unde să semneze şi îi va înmâna cele două buletine de vot – pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat – precum şi ştampila.

Mai departe, în cabina de vot – unde va intra SINGUR şi NU va folosi niciun dispozitiv pentru a lua imagini cu buletinele ştampilate – alegătorul îşi va exprima opţiunea, va îndoi buletinele în aşa fel încât ştampila de control să rămână în afară şi apoi le va introduce în cele două urne.

Predă ştampila aceluiaşi membru al secţiei, de la care recuperează cartea de identitate cu timbrul „Votat” aplicat pe spate.
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment