Reprezentanţii filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) au depus, luni, la Curtea de Apel Iaşi acţiunea prin care solicită revocarea Ordinului 4220 din 12 mai, Ordin comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Sănătăţii, cu privire la desfăşurarea în şcoli a cursurilor de pregătire cu elevii din anii terminali.
Ordinul face referire la condiţiile în care ar trebui să se desfăşoare cursurile de pregătire din perioada 2 -12 iunie, cu elevii care susţin examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.


