Vineri se reiau unele zboruri pe Aeroportul Iaşi. Blue Air mai așteaptă o lună
Sâmbătă, 16 mai, ar urma să decoleze primele curse spre Dortmund, respectiv Liverpool, iar duminică, spre Eindhoven. Cursele spre Bucureşti ale TAROM se reiau de luni, 18 mai, odată cu trei destinaţii italiene (Roma, Milano şi Bologna) din lista zborurilor Wizz Air. Se pot face deja rezervări pentru aceste destinaţii.
Catania, Veneţia, alături de Bruxelles, Tel Aviv şi Larnaca vor reveni în prima săptămână a lunii iunie pe panoul de zbor al aerogării ieşene. Tot în iunie se va relua cursa Iaşi-Viena, iar de la mijlocul aceleiaşi luni va reintra în grafic şi compania Blue Air. Potrivit anunţului afişat pe pagina proprie de internet, zborurile Blue Air rămân suspendate până pe 15 iunie.