Construirea sistemului de canalizare în comuna Ţuţora va fi făcută de firma Teoval & Co din Tg. Frumos, care a obţinut contractul pentru suma de 38,38 de milioane de lei fără TVA. A fost singura ofertă depusă la licitaţia lansată cu patru luni în urmă.
Pachetul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie a lucrărilor se va derula în următoarele 20 de luni. Altfel spus, reţeaua trebuie să fie gata până la sfârşitul anului viitor. Lucrările vor fi completate de Construct & Drum SRL, care, în calitate de subcontractant, va reface carosabilul, reţeaua de scurgere a apelor pluviale şi podeţele după instalarea conducetelor de canalizare.
Amintim că banii au fost viraţi comunei ieşene de la Fondul de Dezvoltare a Investiţiilor la începutul lunii octombrie. Tranşa consistentă a fost acordată chiar în ajunul votului pe moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Dăncilă.
În total, judeţul Iaşi a fost „premiat“ cu aproximativ 200 de milioane de lei pentru 11 proiecte - unul dintre ele fiind realizarea reţelei de canalizare în Ţuţora. Recordul absolut al tranşei respective aparţine judeţului Neamţ: 521 de milioane de lei pe care Consiliul Judeţean îi va cheltui pe modernizarea unor drumuri.