Închiderea şcolilor din cauza epidemiei COVID-19 a readus din nou în spaţiul public dezbaterea legată de educaţia acasă, homeschooling-ul, dar şi de educaţia prin intermediul tehnologiei. Ambele subiecte au fost tratate de către specialiştii în pedagogie înainte de criza actuală. Contextul actual aduce însă dezbaterea din nou în prim-plan. Ce părere au specialiştii: care sunt avantajele, dar şi deficienţele acestei modalităţi de a învăţa?

O primă concluzie este că, în ciuda avantajelor, chiar dacă aceste modalităţi de a învăţa de acasă reprezintă alternative viabile în cazuri excepţionale, atât homeschooling-ul, dar şi educaţia prin intermediul tehnologiei nu pot înlocui în totalitate beneficiile educaţiei clasice, realizate la clasă, cu interacţiunea dintre elevi şi dintre elevi şi profesor, instituţia de învăţământ, cel puţin la modul ideal, fiind o „oază“ de normalitate şi vectorul care prezintă elevului întregul context social în care trăieşte. Constantin Cucoş, doctor în ştiinţele educaţiei, profesor universitar şi director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi, a prezentat pe larg factorii care trebuie luaţi în considerare atunci când vine vorba despre homeschooling şi despre educaţia prin intermediul tehnologiei.

Astfel, înainte de epidemia de COVID-10, profesorul universitar afirma, făcând referire la homeschooling, faptul că, deşi educaţia din familie nu trebuie să înceteze nicio clipă, homeschooling-ul, care reprezintă o formă relativ normată şi care beneficiază de o serie de metodologii, „este justificată în anumite condiţii - constrângeri de spaţiu, timp, loc, cultură instituţională (de pildă, în arealuri cu familii dispersate spaţial, la membrii unei naţionalităţi disipate la nivelul altei ţări, la copiii unor diplomaţi dislocaţi pentru o vreme în alte arealuri, la persoane cu dezabilităţi etc.)“, subliniază profesorul universitar. Însă, chiar dacă homeschooling-ul reprezintă o soluţie în anumite situaţii, profesorul Cucoş ridică mai multe probleme legate de acest sistem şi de performanţa acestuia. „Ce competenţe minimale trebuie să deţină părinţii care îşi asumă instruirea şi educaţia propriilor copii şi cum se formează acestea, ce fel de constrângeri pot fi luate în calcul pentru asemenea decizii, de la sau până la ce nivel de educaţie poate fi acceptată din punct de vedere didactic şi deontologic, prin ce proceduri sau mecanisme sunt monitorizate, evaluate, certificate aceste trasee instructive etc.“. Astfel, cadrul didactic ieşean spune că homescooling-ul poate fi o alternativă dacă situaţia o impune, însă această practică trebuie „acceptată şi practicată sub cupola unei normativităţi clare, integraliste, umaniste“, atrăgând atenţia totuşi că nu trebuie să fie un trend sau o reacţie exagerat de protectivă.

„Ruperea educaţiei de avansările tehnologice nu este posibilă“

În ceea ce priveşte alternativa actuală a educaţiei elevilor, cea la distanţă, prin intermediul tehnologiei, care poate fi aplicată într-o mai mică sau mai mare măsură în o parte dintre şcolile româneşti, aceasta a reprezentat o preocupare a pedagogilor încă de dinainte de începerea crizei actuale şi de apariţia nevoii unei alternative pentru educaţia de la clasă. Astfel, Constantin Cucoş puncta faptul că ruperea educaţiei de avansările tehnologice nu este posibilă şi nici nu ar trebui realizată, fiind atât în beneficiul procesului educativ, dar şi în ceea ce priveşte viitoarele evoluţii tehnologice. „Din perspectivă procesuală, educaţia antrenează şi o serie de elemente concret-materiale care sunt convertite în factori educaţionali ce induc reuşită şi calitate prin simpla lor uzanţă. Din acest punct de vedere, educaţia şi-a subsumat în scopuri specifice orice avans tehnic, această pistă fiind una dintre cheile reuşitei în planul formării. Cum era de aşteptat, noile mijloace de informare şi comunicare nu puteau să fie ocolite, mai ales că există o apropiere fiinţială între cele două universuri, educaţia bazându-se şi antrenând comunicare, iar comunicarea presupunând şi angajament formativ“, subliniază cadrul didactic. Cu alte cuvinte, simpla utilizare a acestor noi tehnologii aduc după sine pregătirea elevului şi crearea de competenţe în utilizarea acestora, iar avantajele oferite de tehnologie creează metode mai eficiente în actul de predare şi învăţare.

Şcoala virtuală

Cu toate acestea, în ciuda avantajelor, nu trebuie uitat faptul că noul cadru tehnic trebuie să aducă după sine şi recalibrări ale metodologiilor clasice şi, afirmă Constantin Cucoş, este nevoie de recontextualizări, modernizări şi inovaţii la nivel strategic. „Aspectul obiectual - noul mijloc de învăţământ - va afecta dimensiunea strategică în mod iminent. Suportul material nu îşi rezervă doar un statut neutral, ci interacţionează iminent şi evident cu aspectul strategic. Tehnologia «forţează» metodologia didactică la noi reaşezări“, atrage atenţia cadrul didactic ieşean, subliniind totodată faptul că acest lucru nu înseamnă că „noul“ va exclude automat „vechiul“, ci au capacitatea de a se potenţa reciproc. Astfel, deşi tehnologiile au devenit tot mai prezente în educaţia actuală, Constantin Cucoş atrage atenţia cu privire la importanţa conţinuturilor clasice. „Picturile dintr-un mare muzeu pot fi explorate la faţa locului, dar pot fi şi «inspectate», din multiple perspective, de la distanţă, prin intermediul internetului. Ambele variante induc diferite tipuri de reprezentări sau de experienţe cu conotaţie formativă care se completează dar se şi stimulează reciproc“, afirmă el, subliniind că, deşi şcoala trebuie să absoarbă tehnologia în actul de predare, acest lucru trebuie realizat până la un punct.

„Ea (n.r. - şcoala) trebuie să conserve şi zone de naturalitate, să ocazioneze elevilor cunoaşterea directă prin observarea lumii reale, să creeze situaţie de acţiune şi inter-relaţionare normale (prin exersarea manevrabilităţii, prin operarea directă cu obiectelor, prin stimularea unor deprinderi psihomotorii etc.). Ne întrebăm dacă nu cumva, la un moment dat, avându-se în vedere aceste evoluţii, şcoala va fi nevoită să prezerve sau să creeze în mod intenţionat «oaze» de normalitate, de situaţii «reale», ca reacţie «de apărare» în raport cu existenţa socio-tehnologică din ce în ce mai artificializată“, conchide Constantin Cucoş.
SURSA.ZIARULDEIASI.RO