Astărăstoae: Mortalitatea generată de coronavirus, apropiată de cea de gripă

Fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, Vasile Astărăstoae, încearcă să liniștească populația speriată de coronavirus. El consideră că s-a creat o isterie nejustificată și că oamenii nu sunt corect informați în legătură cu această problemă. Astărăstoae subliniază faptul că mortalitatea generată de coronavirus este apropiată de cea cauzată de gripă și că toți cei care au decedat aveau alte afecțiuni care oricum le puneau viețile în pericol. El nu este de acord cu măsurile polițienești impuse.

Iată ce a scris fostul rector pe Facebook:

"Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenție știrilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit știrile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă și globală, care s-a declanșat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârșitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă și în China, Italia, Austria etc. Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raționali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, și nu la populația generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 și că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidități majore (neoplasm, BPOC, insuficență cardiacă stadiul III). Chiar dacă măsurile autorităților din Italia au trezit admirația unor oficiali români, în realitate, multe sunt absurde, între care carantina și arestarea celor care nu o respectă.

Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin (ca și cum vaccinarea ar fi panaceu universal). Se știe că, unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (și propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranță și nu se mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt deseori mai eficiente decât vaccinarea. În absența unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol (ineficient), și anume: carantina. (...)

Apar totuși trei întrebări justificate.

Va ajunge epidemia în România? Mai devreme sau mai târziu, da. În condițiile actuale de mobilitate a populației, este practic imposibil să oprești circulația virusului într-o arie geografică limitată. Rolul autorităților este de a depista precoce bolnavii și purtatorii pentru a se putea limita extinderea necontrolată a epidemiei.

Există un pericol grav pentru sănătate? În acest moment nu, pentru majoritatea populației. Pericolul este real pentru persoanele vârstnice cu co-morbidități (cu alte afecțiuni – majoritatea cronice). Îngrijorarea moderată și justificată trebuie să fie legata de posibilitatea coronavirusului să sufere mutații, care să-i crească patogenitatea. De aceea autoritățile trebuie să supraveghe permanent această posibilitate.

Ce masuri să luăm pentru a ne proteja? Putem să ne protejăm fără a intra în panică. Nu prin măsuri polițienesti, ci prin măsuri de bun simț: evitarea locurilor aglomerate, dezinfecție, spălat des pe mâini, utilizarea batistei și a maștilor etc.

În concluzie, isteria nu salvează omenirea de prostie și de epidemie". (...)

SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment