Atenţie cum veţi colecta deşeurile! Containere de gunoi cu cartelă şi supraveghere video

„Camerele video vor fi instalate în special la periferie unde vin cei din comune limitrofe şi aruncă deşeurile în containerele din Iaşi“, arată directorul Salubris.Salubris va efectua modificări importante, începând din acest an, în sistemul de colectare a deşeurilor. Principalele noutăţi vizează introducerea de cartele de acces la containere şi sisteme de supraveghere video la puncte gospodăreşti.Pe raza municipiului sunt 600 de puncte unde ieşenii aruncă deşeurile. Dintre acestea, 315 au containere moderne, achiziţionate în ultimii ani, iar restul sunt dotate cu pubele vechi.Salubris a lansat recent două licitaţii pentru modernizarea punctelor: într-o primă etapă, vor fi achiziţionate 240 de camere video „inteligente“ şi 210 plaforme supraterane (cu 3 - 6 containere/module).În total, este vorba despre o investiţie de aproape 5,3 milioane lei (fără TVA). Fiecare dintre noile platforme va fi dotată cu două containere pe care ieşenii le vor putea deschide doar cu o cartelă de acces, fiind vorba despre pubele destinate colectării plasticului şi, respectiv, a hârtiei.De asemenea, fiecare familie din punctul gospodăresc unde vor fi amplasate noile containere va avea o singură cartelă de acces cu care va putea deschide atât modulele galbene (deşeuri PET), cât şi pe cele albastre (hârtie şi carton).
„Noile platforme vor fi montate în punctele gospodăreşti care nu au acum containere noi. În ceea ce priveşte camerele video, sistemele vor fi instalate acolo unde ştim că sunt probleme, în special la periferia Iaşului unde se întâmplă un fenomen: unii dintre cei care vin din comune limitrofe în oraş aruncă deşeurile în containerele din Iaşi, ceea ce nu este corect, noi nu avem contract cu ei. Camerele sunt «inteligente», de înaltă rezoluţie, pot detecta, de exemplu, numărul maşinii, unii vin cu dube şi aruncă deşeuri. Totodată, o parte din camere vor fi montate acolo unde ştim că sunt puncte aglomerate: camerele vor putea detecta dacă există deşeuri aruncate lângă containere şi trimit o alertă în momentul în care se întâmplă acest lucru, iar noi putem interveni“, a declarat ieri directorul Salubris, Cătălin Neculau.
Potrivit acestuia, câteva zeci de camere vor fi montate şi pe autospecialele de colectare a deşeurilor. Cătălin Neculau a adăugat că va fi achiziţionat un soft specializat pentru camerele video şi un sistem de servere unde imaginile video pot fi stocate până la o perioadă de 30 de zile.Potrivit lui Neculau, camerele vor transmite imagini clare inclusiv pe timpul nopţii. Nu în cele din urmă, camerele video vor putea detecta şi culoarea unui obiect.
„În perspectivă, în anii următori, ne gândim să introducem saci personalizaţi pentru colectare selectivă - galben pentru plastic, albastru pentru hârtie. Astfel, vom putea observa şi mai eficient cine colectează separat şi cine nu face acest lucru“, a mai spus Neculau.
Şeful Salubris a precizat că, la cerere, imaginile video pot fi puse la dispoziţia asociaţiilor de proprietari, având în vedere că întreaga asociaţie va risca amenzi în viitor dacă unii proprietari nu colectează separat deşeurile.O altă noutate a Salubris vizează achiziţionarea a 15 containere pentru hainele vechi, unităţi care vor fi montate în zone dens populate şi la centrele de cartier.În context, operatorul de salubritate vrea să încheie parteneriate cu Direcţia de Asistenţă Socială sau organizaţii neguvernamentale care să preia hainele, să le recondiţioneze şi să le doneze familiilor nevoiaşe.
Licitaţiile au fost lansate acum câteva zile, iar, în cazul ambelor proceduri, deschiderea ofertelor va avea loc pe 18 martie. „Noi sperăm să începem din luna mai să montăm camerele video şi noile platforme cu cartele de acces“, a declarat Cătălin Neculau.
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment