Pelerinaje catolice de la Iași. Primul este spre Medjugorje. Înscrierile sunt deschise

Oficiul pentru Pelerinaje al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi a făcut public programul de pelerinaje pentru anul 2020. Aceştia au făcut menţiunea că înscrierile sunt deschise pentru toţi cei interesaţi, dar este necesar ca un număr minimum de 40 de persoane să participe pentru ca fiecare astfel de călătorie să fie dusă la bun sfârşit.
Primul pelerinaj din an este şi cel mai ieftin - acesta este programat pentru Medjugorje, aflat în Bosnia. Un adult trebuie să plătească 295 de euro pentru cele 8 zile de deplasare - în perioada 1-8 iunie. Două nopţi, prima şi ultima, se înnoptează la Timişoara, restul la Medjugorje, la un hotel şi la pensiuni de trei stele în regim de demipensiune. Se vor vizita toate regiunile cu importanţă catolică din zonă, inclusiv sanctuare catolice de pe coasta Mării Adriatice, din Croaţia.
Cel mai mare pelerinaj are loc luna următoare, între 1 - 8 iulie, în Ţara Sfântă. Costurile sunt de 900 de euro de persoană şi sunt incluse mai multe cheltuieli, precum transport cu avionul, autocar pe parcursul întregului pelerinaj, taxa de urcare pe Muntele Tabor, cazare, mesele de dimineaţa şi seara, toate intrările la obiective, inclusiv plimbarea cu barca pe Lacul Genezaret. Înscrierile se fac până pe 19 martie şi se vor vizita - Nazaret, Cana Galileei, Cafarnaum, Lacul Genezaret, Muntele Fericilor, Muntele Tabor, Râul Iordan, Marea Moartă, Qumran, Betleem, Ain Karem şi Ierusalimul.
În perioada 14-21 septembrie se merge în Polonia, tot cu autocarul, pelerinajul având punct central sanctuarul de la Częstochowa. Preţul va fi de 470 de euro, sunt incluse transportul, cazările în regim demipensiune, înscrierile sunt deschise până pe 14 iulie ăi unul dintre punctele vizitate va fi Auschwitz, cât şi Wadowice, locul de naştere al sfântului Ioan Paul al II-lea.
Ultimul pelerinaj are una dintre cele mai scurte perioade de înscriere, până pe 30 martie, şi este destinat la Barcelona şi Lourdes, în perioada 13-20 octombrie. Costul este de circa 800 de euro, se merge cu avionul Iaşi-Barcelona, se vor vizita Sagrada Familia, Monserat, Manressa, Zaragossa, Lourdes, Torreciudad, Bordères-sur l’Échez, în preţ intrând transportul cu autocarul la faţa locului, zborurile, cazarea în hoteluri sau pensiuni cu cel puţin trei stele şi două mese, mic dejun şi cină.
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment