În perioada 24 februarie – 9 martie 2019, Ateneul din Iași organizează Turneul Național „Unire prin Cultură”, acesta fiind motto-ul care stă la baza tuturor acțiunilor pe care instituția noastră și le propune. 100 de ani – cel puțin 100 de localități din România în care Ateneul din Iași va poposi, cu o echipă profesionistă, energică și dornică să promoveze domeniul cultural-artistic în rândul românilor, fie ei copii sau adulți. Cu proiecții video și decoruri noi, atractive, care să evidențieze poveștile de teatru și să le apropie de public, Atenului din Iași, va oferi iubitorilor de cultură spectacole inedite și experiențe de neuitat. Având în vedere că Ateneul din Iași a pornit acest proiect cultural încă din anul 2018 și s-a bucurat de o popularitate aparte, ne-am dori ca anul acesta să putem ajunge în cât mai multe orașe și, de ce nu, în toate județele din România.


