Coșmarul valului 4 se dezlănțuie

Imagini greu de privit au putut fi observate în acest weekend la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, ne informează ZIARULEVENIMENTUL.RO. Valul 4 al pandemiei a început să se fie tot mai agresiv și să-și ia tributul. Medici neputincioși în fața numărului mare de pacienți cu afectare severă, locuri tot mai puține în spitale, ambulanțe așteptând la coadă cu pacienții, sunt imagini, parcă, apocaliptice, însă, din păcate, reale.Situația locurilor din spitale pentru cei în stare gravă este îngrijorătoare. La acest moment, nu mai este decât un singur loc la ATI. Deși au fost date în folosință și ultimele cinci paturi ATI puse la dispoziție pentru cei cu COVID-19 la Spitalul de Recuperare, acestea s-au ocupat imediat. Practic, la ATI COVID mai intră cineva doar dacă moare altcineva și se eliberează un loc. La nivelul județului sâmbătă erau ocupate în total în spitalele din județ 474 paturi, din care 74 paturi ATI.

Tot sâmbătă, conform raportărilor celor de la Direcția de Sănătate Publică, numărul persoanelor nou confirmate era de aproape 400, dublu față de ziua precedentă când numărul cazurilor noi era de aproape 200. Mai mult, cifra deceselor de la începutul pandemiei a trecut de o mie, în județ fiind înregistrate sâmbătă încă cinci decese, iar duminică altele 6.Statistic vorbind, Iaşul este încă în „scenariul galben” însă situaţia s-ar putea schimba astăzi. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, 26 septembrie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 46.850 cazuri cu persoane infectate cu noulvirus, cu 399 cazuri în plus faţă de sâmbătă, când au fost înregistrate 395 de infectări. La o medie de aproape de 400 de cazuri zilnice, incidenţa consemnată ieri (2,94 cazuri la mia de locuitori) va depăşi pragul critic de 3 la mie, probabil astăzi, sau cel târziu marţi.(integral pe www.ziarulevenimentul.ro)
SURSA.ZIARULEVENIMENTUL.RO

No Comments Yet.

Leave a comment