Monthly Archives: March 2020

Unde, când şi în ce condiţii mai avem dreptul să ieşim din casă

Activitatea cabinetelor stomatologice şi a mall-urilor a fost suspendată. Circulaţia persoanelor este limitată, iar circulaţia grupurilor mai mari de trei persoane, interzisă. În ce condiţii se poate participa la ceremonii religioase şi ce documente sunt necesare pentru a merge la serviciu, aflați din materialul de mai jos. Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunţat…
Read more

UMF ajută Spitalul de Boli Infecţioase în realizarea testelor pentru depistarea COVID-19

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi intră începând cu ziua de astăzi în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. O echipă de cercetători şi de specialişti va folosi aparatura din Centrul Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală (CEMEX) al instituţiei de învăţământ superior pentru a analiza mostrele trimise de către…
Read more

Medicii de familie cer din nou să poată acorda consultaţii prin telefon

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) face un apel către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca în perioada stării de urgenţă să poată oferi consultaţii la distanţă pentru pacienţii care nu trebuie să vină personal la cabinet. Acest lucru ar fi posibil prin apeluri audio şi video, însă pentru a putea fi…
Read more