Consiliul Județean Iași a solicitat avizul pentru proiectul de investiții „Modernizarea drumului județean DJ 282G”

Consiliul Județean Iași a solicitat avizul pentru proiectul de investiții „Modernizarea drumului județean DJ 282G”, care prevede și construirea unui drum de legătură cu două benzi între DJ 282G (Aroneanu) și Aeroportul Iași, pe o distanță de aproximativ 3 kilometri, pe teritoriul municipiului Iași. Finanțarea, în valoare de circa 150 de milioane de lei, este asigurată printr-un credit rambursabil ce acoperă și alte două proiecte de infrastructură. Prin această investiție, CJ Iași urmărește îmbunătățirea accesului rutier către aeroport, în contextul dezvoltării accelerate a aerogării și a creșterii fluxului de pasageri, parte dintr-o strategie amplă de transformare a Aeroportului Iași într-un hub regional de mobilitate și dezvoltare economică.

No Comments Yet.

Leave a comment