Category Archives: ȘTIRI

Comuna cu cel mai mult asfalt din judeţ îşi face şi trotuare

Peste 3 milioane de lei pune la bătaie Primăria Miroslava pentru construirea de trotuare de-a lungul mai multe drumuri comunale şi judeţene. Licitaţia lansată în acest sens are ca termen pentru depunerea ofertelor data de 20 mai, iar lucrările ar urma să se întindă pe durata a şase luni de la atribuirea contractului. „În momentul…
Read more

Post de 13.000 lei pe lună, scos la concurs la Primărie

Postul de arhitect-şef al municipiului a fost din nou scos la concurs. Recrutarea o face Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), iar concursul va avea loc pe 28 mai, la Bucureşti. Din Comisia de evaluare vor face parte şi reprezentanţi ai municipalităţii ieşene. ANFP organizează pentru a treia oară o astfel de probă, la primele…
Read more

Elicopterul SMURD de la Iaşi a făcut 11 curse în ultimele trei zile

11 persoane au avut nevoie de intervenţia echipajului aero-medical SMURD în ultimele trei zile pentru a ajunge să primească tratament de specialitate în spitalele ieşene. Sâmbătă, 27 aprilie, un bărbat din satul Soleşti, Vaslui, a fost adus de urgenţă la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi după ce a fost strivit de tractor. Acesta avea un…
Read more