Primele măsuri anti-coronavirus la Iaşi: „perne“ dezinfectante la toate intrările în şcoli

Ieri a avut loc o primă şedinţă a Comitetului local pentru situaţii de urgenţă, în încercarea de a preveni o eventuală infectare cu virusul din China. Primăria a dispus ieri după-amiază o serie de măsuri de prevenire a unei eventuale infecţii la Iaşi cu noul coronavirus. În acest sens, primarul Mihai Chirica a convocat o şedinţă a Comitetului local pentru situaţii de urgenţă, întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Primăriei şi societăţilor comerciale municipale, Direcţiei de Sănătate Publică, instituţiilor de ordine, furnizorilor de utilităţi şi altor instituţii deconcentrate.„Întrucât prioritară este populaţia vulnerabilă, în special copiii şi tinerii, Direcţia de Asistenţă Socială va primi fonduri suplimentare de la Primărie pentru a achiziţiona stocuri suplimentare de materiale necesare pentru dezinfectare, măşti şi mănuşi de protecţie pentru cele 90 de cabinete de medicină şcolară (83 la unităţile de învăţământ preuniversitar şi 7 la universităţi). De asemenea, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, municipalitatea va amenaja «perne» cu soluţii dezinfectate pentru încălţăminte la toate intrările în unităţile şcolare“, se arată într-un comunicat al municipalităţii.În acelaşi timp, Primăria va asigura în şcoli stocuri cu dezinfectanţi pentru mâini (dozatoare), soluţii de igienizare a spaţiilor comune, precum şi produse de igienă personală.Nu în ultimul rând, Primăria va iniţia o campanie de conştientizare şi educare prin tipărirea şi distribuirea unor afişe şi flyere cu informaţii despre modalităţile de protejare împotriva noului coronavirus, gripei sezoniere şi virozelor respiratorii.
SURSA.ZIARULDEIASI.RO

No Comments Yet.

Leave a comment