Rinita

Rinita este o inflamaţie a mucoasei foselor nazale.

Există două forme de rinită: rinita acută şi rinita cronică care cuprinde rinita alergică şi rinita nealergică.

Rinita acută este o inflamaţie infecţioasă a foselor nazale ce survine în epidemii.

Este o boală virală care se complică adesea cu o infecţie bacteriană.

Tratamentul serveşte la calmarea simptomelor şi rămâne adesea local: spălaturi ale foselor nazale cu ser fiziologic, pulverizări de vasoconstrictoare în nas.

Rinita cronică alergică se manifestă prin scurgere nazală, printr-o obstrucţie nazală şi  strănut. Tratamentul constă dacă este posibil în suprimarea ori­cărui contact cu alergenul, în luarea de medicamente antihistaminice pe cale orală şi uneori în desensibilizarea la alergenul respectiv.

Rinita cronica nealergică este favorizată de diverşi factori: fragilizarea mucoasei prin rinite acute, tabagism, expunere la poluare, abuz de medicamente locale vasoconstrictoare.

Tratamentul rinitelor cronice nealergice este dificil si consta in administrarea de medicamente locale  în funcţie de varietatea rinitei, aplicaţii de substanţe pe mucoasă de către medicul specialist şi cure termale.

 

Diagnosticul rinitei:

Rinita este diagnosticata pe baza unei discutii cu medicul specialist prin care acesta, in urma raspunsurilor primite de la pacient, se orienteaza spre un diagnostic de rinita infectioasa, alergica sau non-alegica.

Pe baza testelor specifice care se efectueaza pentru a determina o rinita alergica, se poate confirma sau exclude acest diagnostic. Se mai efectueaza un examen local la nivelul nasului, gatului, ochilor si urechilor pentru a exclude alte patologii cu aceleasi simptome, precum si teste de sange si ale secretiilor prelevate de la organele afectate.

No Comments Yet.

Leave a comment